Am revenit după o luuuuungă perioadă de inactivitate pe blog, pentru a vă spune o poveste. Eram în generală atunci cînd începuse moda cu tricourile de fotbal. Toți colegii aveau cîte unul. Ba cu Zidane, ba cu Raul, ba cu Beckham, Totti, Del Piero sau Ronaldo. Ca orice copil, îți dorești să ai ce vezi la alții, așa că l-am bătut pe tata la cap cîteva zile la rînd sperînd că poate îmi ia și mie un tricou pe care să-l port cu mîndrie cînd se joacă fotbal în curtea școlii. Într-o duminică, m-a trezit de dimineață și mi-a zis să mă îmbrac. Bănuiam că orăcăiala mea l-a înduplecat, așa că m-am îmbrăcat și am fugit pe ușă spre portiera mașinii purtînd tot timpul un zîmbet lung și tîmp pe față. Bănuiala mea a fost confirmată cînd am ajuns într-un centru comercial (n-aveam bani să-mi cumpăr atunci un tricou original dintr-un magazin oficial și nici nu prea erau atunci astfel de magazine în orășelul meu de baștină), plin de tarabe cu mesele ticsite de marfă, de la șosete flaușate, pînă la uniforme pentru elevi. Ochisem încă de la intrare taraba cu tricouri așa că m-am dus glonț acolo, în timp ce tata se chinuia să țină pasul cu mine. "Ooo, tinere, ți-ar sta bine cu un tricou cu Raul!" - vînzătorul deja începuse să-și spună poezia... S-a lovit însă de refuzul meu categoric! "Beckham, Zidane, Roberto Carlos, nu?". Am crescut cu Realul galactic. Țin în continuare cu ei, dar pur și simplu nu am vrut. Apoi mi-a atras atenția un tricou din margine, izolat, alb cu dungi negre. "Ăla cu ce e? Dacă e cu Juventus să nu mi-l arăți!". "Cu Pancu tată, da e mare de tine!". Era tricoul lui Daniel Pancu de la Beșiktaș. Pancu, jucătorul care luase campionatul cu Rapid! Pancu, cel care a făcut un meci de poveste împotriva Fenerului! Nu mă interesa că era mare. Era cu Pancu! Așa că tata a dat din umeri, nedumerit și el, și mi-a luat tricoul, pe care-l am și acum. Și uite așa, în curtea școlii, cu mingea la picior, "Daniel Pancu" își croia drum printre o mulțime de clone ale lui David Beckham. "Fericirea stă în lucrurile simple" - este o vorbă adevărată! Și ce e mai frumos decît să vezi un copil cum îmbracă cu mîndrie un tricou cu numele eroului său pe spate și să-l vezi cum se bucură cînd marchează, crezînd pentru un moment că a intrat în pielea eroului său? Îmi aduc aminte și acum tunsoarea celebră "1+9" de pe ceafa lui "Pancone". Mulți zic că a fost kitschoasă, țigănească șamd. Nu contează! Pentru mine, acel "1+9" e același lucru cu "S"-ul de pe pieptul lui Superman. Ăsta e Daniel Pancu, "eroul fără pelerină"!
Comentarii
Trimiteți un comentariu